UEFA sărbătorește anul aceste pe 22 mai Grassroots Day, ziua fotbalului de bază, pentru toată lumea, de la copii la bătrâni, iar în România, această zi a fost una specială. Federația Română de Fotbal și Special Olympics au organizat prin intermediul lui Adi Pigulea un turneu de fotbal pentru copii cu nevoi speciale, care s-au prezentat la centru FRF de la Buftea să celebreze înițiativa forului european.
Școlile speciale din București, dar și din alte localități s-au întâlnit la această competiție, unde au participat 35 de copii cu dizabilități intelectuale (IQ mai mic de 70).
„Ne place fotbalul” Pentru astfel de copii, fotbalul este singura disciplină unde ei se simt normali. Le place acest sport, iar pentru mingea este cel mai bun prieten: „Ne place să facem mișcare, să jucăm fotbal.”
2Sunt foarte frumoase aceste activități, ne bucurăm că putem participa și noi”, au spus copii care au participat la turneul de la Buftea. Reprezentanții Special Olympics organizează des activități sportive pentru acești copii, iar după Centrul FRF de la Buftea, următoarea locație va fii Cluj Arena.
„Următorul eveniment național al Special Olympics va avea loc pe Cluj Arena. Vrem să-i ajutăm să creadă că pentru o zi pot fii ca marii fotbaliști. Le oferim totul, pentru că ne place să îi vedem fericiți”, a declarat Viorel Mocanu, directorul sportiv al Special Olympics
Adi Pigulea este unul dintre cei care a ajutat ca UEFA Grassroots Day să fie sărbătorită și în România. Acesta încearcă să promoveze activitățile UEFA pentru sportivii amatori în tară, în special pentru copii din școlile speciale.
„UEFA Grassroots Day se sărbătorește astăzi, 22 mai, în toată Europa. Este ziua fotbalului de bază, pentru toți sportivi amatori, iar aici am vrut să organizăm un turneu pentru copii din școlile speciale. Vrem ca în viitor să organizăm o competiție pentru cele 11 școli speciale din București.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER